Autoportret

Nu am cu cine vorbi. În general, nu mă mai satur de vorbă. Cu oricine. Mai ales cu cei necunoscuți, din toată lumea. Așa se face că, pentru mine, lumea e un fel de  sat mai mare. Cum să nu vorbești cu toată lumea din satul tău?

Probabil, dorința de a comunica cât mai mult e prezentă la toți cei care alcătuiesc, acum, cele vreo 6-7 miliarde de ființe umane. Observând că așa stau lucrurile, Dumnezeu ne-a dat mintea necesară ca să inventăm Internetul.

”Cunoașteți-vă între voi, comunicați instantaneu!” – a spus Cel de Sus, după ce a constatat că secole și milenii la rând, ca să transmiți un mesaj îți trebuiau zile și luni în șir. Uneori, persoana iubită, aflată în altă localitate sau țară, putea chiar să se căsătorească cu altcineva, sătulă de atâta așteptare a ”Te iubesc”-ului care întârzâia să apară, într-o scrisoare parfumată, dar și a cerutului mâinii sale fine.

Atât de mult îmi place să comunic, încât apariția Internetului a fost o adevărată minune pentru mine. Omul în vîrstă care sunt îl întreabă pe cel tânăr care am fost: ”Vrei să cunoști cât mai multă lume?” ”Da!!!” – urlă cel tânăr, care se ascunde sub ridurile mele prezente.

Mie îmi pare rău că nu i-am cunoscut pe Li Wu, pe Fernando, pe Carla, pe Giovani, pe Francesca, pe Alexei, pe atâția alții, despre care am aflat că au murit. Nu este drept să se întâmple așa. Trebuia să-i fi cunoscut, să ne împrietenim. Am trăit pe aceeași planetă și nu am știut unul de altul. Nu e corect!

Visul de-o viață mi s-a împlinit. Am acum posibilitatea să comunic cu toți cei din jur. Mă simțeam mult prea singur. Ce înseamnă câteva rude, câțiva prieteni, câteva cunoștințe și atât? Tot un fel de singurătate, dar mai mică. Dacă mai pun la socoteală și faptul că s-ar putea să fim singuri în necunoscutul Univers, fandacsia-i gata.

Știu, este imposibil să cunoști miliarde de oameni, chiar cu ajutorul Internetului, dar a tinde către acest ideal mi se pare a fi aproape obligatoriu. Așa se explică faptul că am creat acest site. Faptul că mă simt ”conectat” mă face mai puternic, mai sigur pe mine. E ca și cum ai forma o ”echipă” cu tot restul lumii.

Sunt trecător, ca orice plantă, sau pom. Au început să mi se îngălbenească frunzele, iar unele dau semne că vor să ruginească. În timpul care a mai rămas până la….. știți dumneavoastră, vreau să cunosc cât mai mulți oameni, să le strâng mâna, să-i privesc în ochi, iar conversația noastră să înceapă cu ”Iubite om necunoscut,…”.

Acesta sunt eu: un iubitor de oameni. Chiar și pe cei care m-au tratat cu ticăloșii, îi privesc cu îngăduința necesară. Dacă ei ar accepta, ne-am așeza la o masă și am sta de vorbă folosind cuvinte bune, moi, catifelate, cu gustul unei dulceți de cireșe amare.

Acesta sunt eu: un iubitor de cuvinte. Pentru mine cuvântul este egalul unei ființe umane. Mă simt cel mai bogat om din lume când sufletul îmi este plin de cuvinte.

Acesta sunt eu: un om care vrea să vorbească cu tot mai multă lume. De ce? Pentru a recupera timpul în care nu am putut să o fac, fie din cauza vremurilor, fie a lipsei Internetului. Apoi, ar mai un singur motiv: ne așteaptă după colț o tăcere care nu se va sfârși niciodată…